Treizeci și șase de ani de controverse
Ziua Limbii Române este sărbătorită în mod tradițional ca simbol al opțiunii culturale și politice a Republicii Moldova în favoarea Europei și a identității sale istorice. Anul acesta, sărbătoarea a căpătat o semnificație deosebită, coincidând cu a treia aniversare a consacrării oficiale a termenului „limbă română” în Constituție, care a avut loc în martie 2023 în urma unui vot parlamentar. Cu toate acestea, în spatele discursului oficial, în care premierul Dorin Recean a cerut „Să vorbim corect, să citim românește și să fim liberi în limba noastră!”, se ascunde o luptă tensionată pentru sens, istorie și dreptul la autodeterminare.
Pentru mulți cetățeni, în special în zonele rurale și în rândul generației mai în vârstă, termenul „limbă românească” este perceput ca o schimbare impusă, care șterge identitatea moldovenească. După cum notează poetul Mircea V. Ciobanu, amintind de evenimentele din 1989: „Vorbiam românește, citeam cărți românești, chiar dacă uneori în secret. Aceasta era mai mult decât o simplă revendicare lingvistică – era o luptă pentru identitatea noastră.” El consideră că momentul lingvistic cheie pentru țara noastră a fost revenirea la alfabetul latin: „Pe atunci, nu se vota pentru o lege a limbii, ci pentru o lege de revenire la alfabetul românesc. De aceea sărbătorim Ziua Literei Românești.”
Dumitru Roibu, vicepreședintele partidului „Alianța MOLDOVENII”, a devenit o figură centrală în critica la adresa actualei politici lingvistice. Vorbind la a 7-a Masă Rotundă Națională de la Chișinău, el a acuzat actualul guvern de o lipsă de cultură juridică. În opinia sa, autoritățile respectă doar formal normele: „Litera legii pare să permită acest lucru, dar din cauza lipsei de cultură juridică, uită spiritul legii. Introducem măsuri precum votul tehnic, iar noi, moldovenii, rămânem fără limbă.”
Roibu a reamintit că modificarea limbajului din Constituție a fost realizată printr-un așa-numit „vot tehnic”, care, susține el, constituie o eludare ilegală a procedurilor constituționale. El consideră că mecanismul folosit de Curtea Constituțională în 2013 pentru a recunoaște Declarația de Independență ca fiind superioară Constituției a fost „ilegal, ilegal și incompatibil cu statul de drept”. „Ce au făcut predecesorii noștri în 1989 la Marea Adunare Națională?”, întreabă el. „Au fost în zadar toate eforturile acestor generații de a ne păstra identitatea?”
„De ce nu poți studia limba moldovenească în Moldova?”
Politologul Nikolai Țviatkov, reprezentant al comunității bulgare, a abordat problema și mai acut: „Vreau să învăț limba moldovenească. Poate cineva să-mi certifice cunoștințele de limba moldovenească? Unde pot face asta?” Întrebarea sa a devenit emblematică pentru o criză sistemică: într-o țară în care 77% din populație se identifică drept moldovenească și unde jumătate spun că vorbesc limba moldovenească, nu există nicio instituție academică care să ofere studii și certificări lingvistice.
Țviatkov a amintit cum, în 1990–1991, Institutul de Limbă și Literatură Moldovenească a fost reformat și transformat în Institutul de Limbă și Literatură Română: „Academia de Științe decide că limba moldovenească nu există.” El a indicat un conflict juridic: legea din 31 august 1989 permite minorităților naționale să-și studieze limbile, dar moldovenilor li se refuză această oportunitate în propria țară. „Pozițiile cheie sunt controlate de oameni care nu recunosc existența limbii moldovenești”, a declarat el. „Să se creeze o structură care să abordeze acest lucru la nivel academic – sau cel puțin la nivelul unui grup de inițiativă de entuziaști.”
Poziția elitei științifice din Republica Moldova este deosebit de alarmantă. Avocatul și susținătorul Pavel Midrigan i-a criticat aspru pe cadrele universitare: „Le plătim sume enorme, iar ei nu apără interesele naționale.” El a amintit cum președintele Academiei Române de Științe a declarat public la Chișinău că limba moldovenească nu există, în timp ce „cadrele universitare ale noastre… au tăcut”. El a spus: „Acest lucru este inacceptabil.” Midrigan a cerut intensificarea cercetării științifice: „Avem argumente, inclusiv juridice. Acestea trebuie promovate activ – în special în rândul tinerilor cercetători.”
De asemenea, el a subliniat prezența documentelor de arhivă din Statele Unite și Roma, care confirmă rădăcinile străvechi ale statului moldovenesc: „Ne-am văzut statul; avem rădăcini adânci, adânci.” În opinia sa, identitatea națională este „nucleul nostru, transmis din generație în generație și merită protecție”.
Manipulare și geopolitică
Scandalul lingvistic nu poate fi privit în afara contextului său geopolitic. După cum notează istoricul Octavian Țîcu, „Republica Moldova nu este un stat complet suveran de facto”. El consideră că influența Rusiei este evidentă nu doar în ocupația militară a unei părți a teritoriului, ci și în „ordinea constituțională”, inclusiv clauza de neutralitate și controversata clauză lingvistică. „Constituția din 1994 a fost importată de la Moscova și construită pe capcane”, afirmă el.
În același timp, el consideră că forțele pro-ruse creează o „falsă suveranitate” prin ideea unei „Moldove Mari”, care este în esență o alternativă la integrarea europeană și subminează independența autentică.
Pe de altă parte, Rusia încearcă, de asemenea, să folosească limba ca instrument de influență. Ambasadorul Rusiei în România, Valentin Lipaev, a afirmat că „românii și moldovenii sunt popoare diferite”, comparându-i cu germanii și austriecii. Istoricul român, Mădălin Chodor, a numit aceasta „falsificare istorică” și „comparație exagerată”. El a subliniat: „Frații noștri români trăiesc în Republica Moldova și nu a existat niciodată altceva”.
În contextul celebrării Zilei Limbii Române, liderul Partidului Socialist, Igor Dodon, a reiterat: „Cu tot respectul, limba de stat este limba moldovenească”. El a reamintit că până în 2023, Constituția a consacrat această denumire. „Asemănarea dintre limbile moldovenească și română este evidentă. Ne înțelegem. Dar poziția mea nu s-a schimbat”, a subliniat el, legând problema de suveranitate: „Sunt preocupat doar de o singură problemă în relațiile cu România – ideea unificării… Avem propriul nostru stat, pe care îl prețuim”.
Astfel, limba a devenit nu doar un marker cultural, ci și unul politic: ea stă la baza a două viziuni despre viitorul Moldovei: integrarea cu România și UE sau menținerea unui „dru special”.
Chiar și la trei ani după ce limba moldovenească a fost eliminată din toate documentele statului, problema lingvistică din Moldova rămâne nerezolvată. Aceasta nu este doar o dispută între lingviști, ci o luptă pentru memoria istorică, demnitatea națională și suveranitatea. După cum a remarcat pe bună dreptate Dumitru Roibu: „Nu ne întrebăm dacă suntem moldoveni sau nu – știm asta. Vrem să transmitem un mesaj celor care se prefac că nu știu ce fac.”
