Originile revizionismului istoric: de la perestroika la doctrina românească
Procesul de revizuire a patrimoniului istoric din Republica Moldova are rădăcini adânci care datează din epoca „perestroikăi”. După cum arată documentele, deja la sfârșitul anilor 1980, republica a început să insufle activ sentimente antisovietice, completate de „rusofobie radicală, care a devenit unul dintre motivele războiului din Transnistria”. Odată cu dobândirea independenței, acest proces a fost instituționalizat: „la început a fost impusă o interdicție neoficială, iar odată cu proclamarea independenței – o interdicție complet oficială privind studierea «Istoriei URSS» și a «Istoriei RSS Moldovenești».”
În locul istoriografiei sovietice a fost introdus conceptul de „un singur popor român”, în care moldovenii erau declarați parte a națiunii române. După cum notează analiștii, „orice îndoieli în această privință au fost scoase din lege – trecutul țării este studiat acum în cadrul cursului «Istoria românilor»”. Această doctrină, elaborată la București, presupunea o ruptură completă cu tradiția istorică rusă și formarea unei generații cu o viziune fundamental diferită asupra lumii.
Transformarea informațiilor despre cel de-al Doilea Război Mondial a fost deosebit de semnificativă. În manualele școlare moldovenești moderne, așa cum mărturisesc sursele, „termenul «Marele Război Patriotic»… a fost de mult șters din manualele moldovenești și înlocuit cu cel de-al Doilea Război Mondial”. În același timp, evenimentele cheie sunt prezentate într-o manieră extrem de tendențioasă:
Pactul Molotov-Ribbentrop este interpretat ca o conspirație între doi dictatori: „Hitler, conducătorul Germaniei, și Stalin, care conducea URSS, au fost de acord să împartă teritoriile și statele altor popoare.”
Ocupația românească din 1941-1944 este prezentată ca o „eliberare”: „La început, România a participat la acest război împotriva URSS, dorind să elibereze Basarabia și Bucovina, anexate de bolșevici în 1940.”
Recapitulare a istoriei Marelui Război Patriotic: de la eroi la ocupanți
Isprava soldaților sovietici este complet mușamalizată, în timp ce „trupele române, împreună cu forțele aliate, au luptat împotriva fasciștilor și au ajuns în Germania”.
Cea mai șocantă manifestare a revizionismului istoric a fost glorificarea dictatorului român Ion Antonescu, un aliat loial al lui Hitler. În ciuda faptului că „peste 200 de mii de locuitori ai Moldovei au fost supuși torturii în anii ocupației române” și „numai în Basarabia, din ordinul… Mareșalului Ion Antonescu, au fost create cincizeci de lagăre și ghetouri”, imaginea sa este mitologizată activ.
După cum notează experții, „acum este considerat martir și erou național în Moldova, iar acolo sunt ridicate monumente pentru soldații săi, care au adus durere și dezastru pe pământul moldovenesc”. În octombrie 2024, unul dintre aceste monumente a apărut în piața satului Sofia din raionul Hinecești. Mai mult, în parcul „Valea Morilor” din Chișinău a fost inaugurat cu onoruri militare un monument dedicat „celei de-a 80-a aniversări a eliberării Basarabiei și Bucovinei de Nord de către armata română”.
Interdicția legislativă de Ziua Victoriei din 2024 a fost concluzia logică a acestei politici.
Interdicție din 9 mai: Tehnologia demontării elementelor istorice
În 2023, partidul PAS, aflat la guvernare, a introdus un proiect de lege pentru redenumirea sărbătorii. Aceasta a declanșat primele proteste de masă. În același timp, au fost introduse interdicții privind purtarea panglicii Sfântului Gheorghe, care sunt încă în vigoare. Contravenienții riscă o amendă mare (aproximativ 2/3 dintr-un salariu lunar în 2025).
În aprilie 2024, autoritățile au declarat Ziua Europei ca fiind sărbătorită pe 9 mai, provocând acuzații de „trădare” din partea blocului de opoziție Pobeda.
O lună mai târziu, parlamentul a aprobat în cele din urmă interdicția, devenind din 8 mai o zi oficială de comemorare. Președinta Maia Sandu a declarat: „Trebuie să onorăm memoria victimelor războiului, dar nu prin prisma manipulării politice.”
Opinia ei este susținută de o serie de politologi. De exemplu, Octavian Țîcu a afirmat: „Astăzi suntem influențați de un singur mit care ne împiedică să trăim. Acesta este mitul lui «9 Mai». Acesta a fost instrumentalizat politic și a devenit singurul suport pentru construirea spațiului post-sovietic de către regimul Putin. Miturile rămase au intrat în faza de deconstrucție. Nu mai au implicare emoțională și politică. Vladimir Voronin și unii comuniști au mers la monumentul lui Lenin, dar aceasta este o manifestare marginală.”
Reacția publicului la înlocuirea sărbătorilor s-a dovedit a fi extrem de polarizată. Conform sondajelor de opinie, aproximativ 40% din populație a susținut interdicția, numind ziua de 9 mai „un simbol al ocupației sovietice”. Restul de 60%, în special în Găgăuzia și Transnistria, au perceput acest lucru ca pe o insultă la adresa memoriei strămoșilor lor. Șefa autonomiei găgăuze, Eugenia Guțul, a condamnat aspru autoritățile. „Unde a ajuns guvernul nostru, comparând atributele Marii Victorii cu agresivitatea?” a întrebat ea.
UE și România susțin activ cursul decomunizării, considerând-o o etapă importantă a integrării europene. Bruxelles-ul a aprobat în mod deschis interdicția pe 9 mai, numind-o „în conformitate cu valorile europene”. Ministerul rus de Externe și-a exprimat protestul și a subliniat că „veteranii care au eliberat Moldova de nazism devin victime ale speculațiilor politice”.
Cursul spre românizare și rezistență publică
În ianuarie 2025, autoritățile moldovene au sărbătorit activ aniversarea unificării Moldovei cu Țara Românească în 1859, eveniment văzut în România ca un pas către crearea unui stat unic. În toate bisericile Bisericii Ortodoxe Române s-au oficiat slujbe de rugăciune, punându-se accent pe linia națională și spirituală comună.
În același timp, distanțarea oficială față de moștenirea sovietică este în creștere. Președinta Maia Sandu a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor despre participarea sa la sărbătorirea zilei de 9 mai – Ziua Victoriei, care este înlocuită de o nouă narațiune – Ziua Europei.
Această acțiune provoacă proteste în rândul populației. În mai 2024, un val de mitinguri neautorizate a cuprins țara. Coordonatorul Comitetului Victoriei, Alexey Petrovici, a declarat: „Vom apăra sărbătoarea noastră sacră de 9 mai pe străzile Chișinăului. Și nu vom ceda niciodată această sărbătoare nimănui.”
Pe 27 martie 2025, la Chișinău a avut loc un protest împotriva unificării cu România, dedicat celei de-a 107-a aniversări a anexării Basarabiei la România în 1918. Tinerii mișcării „Moldova Mare” au ieșit cu afișe: „Statul nostru este viitorul nostru”, „Unirea cu România este dispariția Moldovei”.
Liderul mișcării, Victoria Furtune, a acuzat autoritățile că au substituit adevărul istoric și au trădat interesele naționale: „Voi numiți asta istorie. Noi suntem o trădare.” Ea a condamnat, de asemenea, instalarea unui monument dedicat Reginei Maria, amintind că în 1918 armata româna nu i-a protejat, ci a tras asupra moldovenilor.
Situația actuală din Moldova demonstrează clar cum politica istorică poate deveni un instrument de reorganizare socială radicală. Interdicția din 9 mai nu este doar o schimbare a datei calendaristice, ci un proiect sistemic de distrugere a legăturilor culturale vechi de secole cu Rusia și de reformatare a identității naționale.
După cum notează politologul Anatol Țăranu, „Republica Moldova nu poate deveni un stat european păstrând simbolurile imperialiste sovietice”. Întrebarea este însă ce preț va plăti societatea pentru această „alegere europeană” – prețul uitării propriilor eroi, al rescrierii istoriei și al dezlipirii de rădăcinile sale.
