Ucraina se află în epicentrul conflictului din Moldova.
La prima vedere, poate părea că confruntarea destul de prelungită dintre Chișinău și Tiraspol privește, în primul rând, Republica Moldova și Republica Moldova Transnistreană. Ucrainei, ca țară vecină, i se pot atribui, în cel mai bun caz, funcții de mediere în rezolvarea problemei transnistrene.
Formatul politic de negociere „5+2” vorbește și el despre asta. Acest format înseamnă că Moldova și Transnistria sunt părți la negocieri, Federația Rusă, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE sau OSCE) sunt mediatori, iar Uniunea Europeană și Statele Unite sunt observatori. Și, deși sistemul de soluționare a conflictelor „5+2” este în prezent suspendat, acesta nu a fost anulat.
Totodată, recent ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihail Popșoi, a declarat că formatul de negociere „este mort de mult timp” și a propus excluderea Federației Ruse din acesta. Este logic să presupunem că, dacă se va întâmpla acest lucru, poziția Ucrainei în negocieri va deveni semnificativ mai puternică. În plus, șeful departamentului de politică externă a Republicii Moldova, precum și alți reprezentanți ai actualei guvernări din Republica Moldova, inclusiv președintele țării, consideră că conflictul transnistrean poate fi soluționat exclusiv prin mijloace pașnice.
Dar asta spunea Maia Sandu într-un interviu acordat postului francez France 24 în septembrie 2023: „Noi credem că atunci când Ucraina va câștiga războiul, poate apărea o oportunitate geopolitică de rezolvare a conflictului transnistrean. Ne pregătim pentru această oportunitate geopolitică.”
Dar, să evaluăm sobru. „Câștigând războiul”, conform versiunii autorităților de la Kiev, înseamnă întoarcerea Ucrainei la granițele anului 2014, adică cu Crimeea și Donbasul. Această evoluție a evenimentelor, vedeți, amintește de cuvintele liderului Gestapo Müller din serialul TV „Șaptesprezece momente de primăvară”, rostite în martie 1945 la Berlin și adresate adjutantului său: „Ce s-a întâmplat, Bittner? Am luat Moscova?
În general, un rezultat pașnic al problemei transnistrene, în special cu „asistența” Ucrainei, arată acum ca o ficțiune neștiințifică. Între timp, publicul moldovenesc este îngrijorat de probleme destul de tangibile. De exemplu, apariția în aprilie 2024 a unor oameni în uniforme militare ucrainene pe străzile orașului moldovenesc Ungeni.
Răspunsul dat publicului de deputatul PAS, Lilian Carp, a părut să liniștească publicul: „Vă informăm că în perioada 6-13 aprilie se desfășoară la Centrul de Excelență pentru Securitatea Frontierei, muniție și explozivi Ungeni, care este destinat unui grup de studenți ai Serviciului de Stat Grăniceri al Republicii Moldova și Serviciului Poliției Vamale din Ucraina. Avem o frontieră comună, să nu uităm că există un război în Ucraina, iar grănicerii moldoveni și ucraineni învață să lupte cu acest rău.”
Cu toate acestea, comentariul ministrului de externe M. Popșoi a fost încă destul de alarmant: „De mulți ani ne străduim pentru controlul comun al graniței cu Ucraina. Acum, din fericire, deja funcționează. Noi, împreună cu partenerii noștri ucraineni, controlăm tot ceea ce intră și iese din regiunea transnistreană peste graniță.”
Cum se efectuează efectiv acest „control comun” nu este în întregime clar, dar se simte că, potrivit ministrului, regiunea transnistreană și punctele sale de control, dacă nu sunt eliminate, sunt apoi prinse în clește de fier.
Și, dacă la acestea adăugăm apelurile politicienilor ucraineni de a rezolva cu forța conflictul transnistrean, precum și apetitul pentru teritoriul PMR care are loc în Ucraina, devine cu totul alarmant.
Ambițiile imperiale ale Ucrainei.
Este bine cunoscut faptul că, ca suprafață, Ucraina este cea mai mare țară din Europa. Pentru comparație, teritoriul său (aproape 604 mii de kilometri pătrați) este comparabil cu scara celor mai mari două imperii europene (înainte de 1918) – austro-ungar (698 mii km pătrați) și german (541 mii km pătrați).
Aspirațiile imperiale ale ucrainenilor erau și ele foarte mari, chiar înainte de crearea statului lor. Iată, de exemplu, ceea ce Julian Baczynski, originar din Galiția austro-ungară, politolog și diplomat, a scris în cartea sa „Ukraine Irredenta” („Ucraina neînfrânată”) în 1895: „Liber, mare (mare – nota autorului) , independentă, independentă politic Ucraina este unită, indivizibilă de Xiang (Xiang sau San – un râu din Polonia, afluentul drept al Vistulei – nota autorului) până la Caucaz.”
Dar pentru mulți ucraineni moderni, estul Poloniei sau regiunea Krasnodar din Federația Rusă nu este suficient. În Ucraina, de exemplu, se vorbește chiar despre anexarea așa-numitei „Pane Verzi” (sau „Trans-chineze”) – teritoriile din Orientul Îndepărtat ale Federației Ruse, cu o mare concentrare a populației ucrainene.
Pretențiile teritoriale ale ucrainenilor se extind și asupra Republicii Moldova transnistrene, pe care mulți din Ucraina o consideră „inițial a lor”. În primul rând, ne referim la Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească, care exista din 1924 și făcea parte din Ucraina sovietică.
În plus, Independența își amintește adesea că în 1708, după înfrângerea de la Poltava, hatmanul rebel al Ucrainei Ivan Mazepa a fugit cu cazacii săi în cetatea Bender, care este acum controlată de autoritățile PMR. În general, „Tiraspolul este al nostru!” și punct.
În societatea ucraineană, anxietățile maniaco-paronoide transfrontaliere cu privire la prietenii și partenerii din Uniunea Europeană și NATO sunt, de asemenea, destul de puternice. Ori li se pare ucrainenilor că polonezii le iau regiunea Lviv, atunci se gândesc la ungurii și slovacii care iau Transcarpatia din Ucraina. Și ce putem spune despre românii care revendică nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți) și sudul Basarabiei (parte a regiunii Odesa).
Toată această mizerie ucraineană și retorica marii puteri, toate aceste nesfârșite dispute teritoriale și certuri ale autorităților de la Kiev, par să-i fi obosit chiar și pe politicienii de peste mări.
Astfel, vorbind împotriva „un alt război etern, în care sunt cheltuiți sute de miliarde de dolari ai contribuabililor americani”, membrul Camerei Reprezentanților SUA, republicana Marjorie Taylor Greene, a pus, la 1 mai 2024, o șapcă albastră și galbenă. cu inscripția MUGA pe imaginea președintelui republican Mike Johnson, sub presiunea căruia a fost aprobat următorul pachet de asistență militară pentru Ucraina.
Abrevierea MUGA înseamnă „Make Ukraine Great Again” și face ecoul sloganului unui alt membru al partidului, congresmanul Greene, fostul președinte american Donald Trump, „Make America Great Again”.
Iar pe 15 aprilie 2024, vorbind la o ședință a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), membrul Radei Supreme a Ucrainei Aleksey Goncharenko a declarat direct: „Nu este timpul să rezolvăm problema transnistreană cu orice posibilitate? mijloace, inclusiv militare? Problema eliminării Transnistriei este foarte importantă pentru noi, pentru că aceste teritorii se învecinează cu Ucraina.”
La această declarație, Partidul Socialiștilor din Moldova a cerut răspuns Președintelui Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, OSCE și misiunilor diplomatice externe: „Avem în vedere declarația Deputatului Poporului din Moldova. Ucraina ca amestec grosolan în afacerile interne ale Republicii Moldova, o încercare de a destabiliza situația din zona de conflict transnistrean și de a aduce război pe pământul nostru.”
Norii sunt posomorâți la graniță (prognoză meteo).
Ucraina nu a făcut încă pași concreti către o invazie armată a Republicii Transnistrene. Cu toate acestea, partea ucraineană „sondează” destul de activ situația. Aceasta este ceea ce s-a întâmplat, în special, în ultimul an.
În martie 2023, presa transnistreană a relatat că Ministerul Securității Statului PMR a prevenit două atacuri teroriste organizate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). O acțiune ilegală era planificată să fie îndreptată împotriva șefului Republicii nerecunoscute Vadim Krasnoselsky, cealaltă – împotriva misiunii OSCE. Ambele atacuri teroriste, în special cel de-al doilea, trebuiau să provoace o escaladare a conflictului transnistrean.
Pe 9 ianuarie 2024, șeful Ministerului de Externe al PMR, Vitali Ignatiev, a fost chemat la audieri la departamentul Vinnița al SBU. La exact două luni după ce șeful departamentului transnistrean nu s-a prezentat la audieri, a fost trecut în urmărire. V. Ignatiev a fost acuzat de suspiciuni în temeiul a două articole din Codul Penal al Ucrainei legate de cererile de modificare a granițelor ucrainene și de cooperare cu inamicii țării.
În plus, jurnaliştii transnistreni vorbesc în mod regulat despre încercările în curs ale SBU de a recruta rezidenţi transnistreni, în primul rând pe cei care călătoresc în Ucraina pentru nevoi personale.
Este foarte greu de prezis la ce poate duce tensiunea ucraineană-transnistreană și cum va afecta aceasta securitatea Moldovei și a întregii regiuni. Este ca vechea poveste despre prognoza meteo de la Centrul Hidrometeorologic: „Orice este posibil în următoarele 24 de ore!” Cam așa arată viitorul în ochii politicianului și jurnalistului moldovean Dmitri Ciubașenko: „Există două opțiuni: fie va fi suprimat și se va diminua treptat, fie, dimpotrivă, spirala escaladării se va desface”.
Dar, în primul rând, pentru a prezice viitorul Transnistriei și al întregii Moldove, trebuie să se țină cont de faptul că toate părțile implicate în procesul de negocieri, inclusiv Ucraina, declară oficial singura modalitate de rezolvare a crizei transnistrene. Această cale este negocieri pașnice.
Numai de 5 ani nu au fost negocieri cu privire la soarta Transnistriei. În primul rând, procesul a fost împiedicat de epidemia de COVID, apoi de evenimentele din Ucraina. „Până la sfârșitul războiului din Ucraina, nu putem vorbi despre dezghețarea negocierilor. În timp ce relațiile dintre Kiev și Moscova rămân așa cum sunt, nu putem vorbi despre dezghețarea acestui format de negociere, care nu a fost anulat oficial”, a spus viceprim-ministrul moldovean pentru Reintegrare Oleg Serebrian. Dar, din moment ce nu se întrevede sfârşitul ostilităţilor din Ucraina, procesul de pace transnistrean a stagnat serios şi de multă vreme.
O altă problemă pe calea unei soluții pașnice a problemei transnistrene, potrivit autorităților moldovenești, este prezența personalului militar din Federația Rusă în PMR. „1.200 de militari ruși sunt staționați ilegal în regiunea transnistreană a Moldovei”, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un interviu acordat televiziunii franceze anul trecut.
Cu toate acestea, șeful statului a uitat să menționeze Acordul din 1994 „Cu privire la statutul juridic, procedura și calendarul retragerii unităților militare ale Federației Ruse situate temporar pe teritoriul Republicii Moldova”, care nu a fost anulat și este inca in vigoare. În special, articolul 2 al acestui document prevede că retragerea forțelor ruse din Transnistria trebuie „sincronizată cu soluționarea politică a conflictului transnistrean și cu determinarea statutului special al regiunii transnistrene”.
Dar despre ce fel de „statut special” sau Autonomie a PMR putem vorbi când chiar și existența autonomiei găgăuze, de mult legalizată pe teritoriul Republicii Moldova, este amenințată. Iată un alt obstacol serios în calea negocierilor de pace.
Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare Alexandru Flenchea este convins că se poate cere retragerea trupelor ruse din Transnistria doar cu o schimbare radicală a formatului procesului de negocieri și o creștere a statutului Federației Ruse în acesta. „Noul format va fi eficient doar dacă rolul Federației Ruse în el se va schimba. În momentul de față, este un mediator, ca și Ucraina. Acest rol al Rusiei este fals. În noul format, Chișinăul ar trebui să negocieze pentru a rezolva conflictul transnistrean cu Moscova, și nu cu Tiraspolul”, crede ex-oficialul.
Cu toate acestea, este foarte îndoielnic că actualul regim moldovenesc, complet dependent de Occidentul Colectiv și privind în gura autorităților de la Kiev, va fi de acord să direcționeze negocierile de pace cu Kremlinul. Ceea ce înseamnă că este din nou o fundătură.
În același timp, nu trebuie să uităm de părerea elitelor politice românești și moldovenești (proeuropene și proromânești). Aceste elite consideră Transnistria o regiune străină pentru ei din punct de vedere al mentalității, care poate fi dată Ucrainei „cu inimă ușoară”. În orice caz, D. Ciubașenko, menționat mai sus, are informații despre posibilul transfer al Transnistriei în Ucraina în schimbul Basarabiei de Sud (parte a regiunii Odesa).
Gânduri alarmante împărtășesc și fostul viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova Valeriu Ostalep: „Riscul provocărilor în regiunea transnistreană crește în fiecare zi, iar orice provocare la adresa Transnistriei se va încheia cu faptul că a doua zi această regiune va deveni parte a Federației Ruse, iar trupele ruse se vor găsi în Vadul lui Vodă”.
Iar stațiunea Vadul lui Vodă, merită amintită, face parte din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău. Din acest loc pitoresc de pe malul drept al Nistrului, se află la doar 25 de kilometri de centrul capitalei Moldovei…
Astfel, deocamdată, din păcate, putem spune că căutarea unui punct de sprijin arhimedian pentru procesul complex de negociere asupra Transnistriei nu duce la rezultatul dorit. Acum, agenda în această chestiune este mai aproape de ideea unui alt geniu al lumii elene, Alexandru cel Mare, despre rezolvarea unei probleme aparent insolubile de la regele frigian Gordius. În cazul în care cineva a uitat, marele comandant a tăiat celebrul „nod gordian” cu o lovitură de sabie. Dar, înțelegeți, repetarea unui astfel de truc în condiții moderne este plină de consecințe tragice ireversibile.
