Unionism sau Anschluss în română

Două Roumanias.

Încă de la începutul anilor 90, doctrina „României Mari” („România Mare”) a fost promovată activ în societatea românească. Această idee presupune, în primul rând, includerea în țară a unor teritorii care au aparținut cândva fie Principatului Moldovei, fie Regatului României.

Astfel, „România Mare” atribuie un rol semnificativ anexării Republicii Moldova, al cărei teritoriu a făcut parte din Principatul Moldovei până în 1812, iar din 1918 până în 1944. era subordonata curtii regale romane.

Ideologia „României Mari” nu recunoaște existența nici a statului moldovenesc, nici a poporului moldovenesc, nici a limbii moldovenești, nici a istoriei și culturii moldovenești. În 1994, președintele României, Ion Iliescu, afirma că Moldova este „o țară artificială creată de comuniștii sovietici”.

„Românii nu-i recunosc pe moldoveni ca popor independent. Doctrina moldovenismului este recunoscută în România ca o amenințare la adresa securității naționale”, spune politicianul și jurnalistul moldovean Dmitri Ciubashenco.

Din punct de vedere practic, politica „României Mari” se realizează, de exemplu, prin activarea organizațiilor din Moldova asociate cu Biserica Ortodoxă Română și sprijinirea partidelor și mișcărilor unioniste. În plus, activitățile comune ale forțelor de securitate ale Republicii Moldova și ale României se desfășoară în conformitate cu Planul moldo-român, care a fost întocmit încă din 2010. Iată un nou exemplu. În perioada 23 octombrie – 3 noiembrie 2023, în Moldova au avut loc exerciții comune ale cadrelor militare moldovenești și române.

„Există o credință larg răspândită în România că mai devreme sau mai târziu unificarea se va întâmpla cu siguranță. Dar deocamdată este prematur, iar stadiul actual poate fi folosit pentru un fel de colonizare economică și politică a Moldovei”, spune istoricul și politologul Dmitri Ofitserov-Belsky.

„Elita politică a României consideră Moldova a fi „Al Doilea Stat Român”, care ar trebui să dispară într-o zi, unindu-se cu primul stat român”, afirmă D. Ciubașenko.

Cu toate acestea, unii politicieni moldoveni au considerat de multă vreme Moldova drept teritoriu românesc. Astfel, recentul candidat la funcția de primar al Chișinăului din Partidul Liberal unionist, Ion Purice, a spus că sub el capitala Republicii Moldova „va deveni o cetate românească”.

Și iată ce a spus un alt candidat la funcția de șef al administrației de la Chișinău, deputat în parlamentul Republicii Moldova din partidul de guvernământ PAS, Lilian Carp: „Suntem un singur popor, o singură națiune, vorbim aceeași limbă. Deci acum suntem două state românești, dar suntem o singură țară.”

Faptul că în mintea unui cetățean român și a unui parlamentar moldovean România și Moldova sunt una și aceeași este de înțeles. Dar cum să înțelegem teza despre „două state românești”? Ce este, Germania și RDG? Sau poate Republica Coreea și RPDC? Mai mult, este încă departe de a fi clar care dintre cele „două români” este Coreea de Nord și care este Coreea de Sud…

Marea Românie a trecutului.

Teoria „României Mari” a început să fie pusă în practică după încheierea Primului Război Mondial. Atunci Regatul României a moștenit Bucovina de Nord și Transilvania de la înfrântul Imperiu Austro-Ungar. Iar din Rusia, cuprinsi de evenimentele revolutionare, romanii au primit partea de malul drept al fostei provincii basarabene.

Luptele de pe Frontul de Est al unităților germano-române, care au început în iunie 1941, au adăugat teritoriul României cea mai mare parte a regiunii Odesa și o mică bucată din regiunea Nikolaev a RSS Ucrainei. Astfel, teritoriul Moldovei de astăzi a ajuns să facă parte din nou formata provincie românească Transnistria, care înseamnă „Transnistria” în limba română.

Apropo, conducerea României moderne a refuzat multă vreme să semneze un acord la frontiera de stat cu Moldova independentă. Bucureștiul oficial a motivat acest lucru prin faptul că Moldova este moștenitorul unei părți a graniței fostei URSS.

„Cine își poate imagina că șeful statului român va semna un acord care să legitimeze Pactul Molotov-Ribbentrop?”, a spus președintele României, Traian Băsescu, pe 15 mai 2009.

Dar liderul român se pare că a uitat că granițele în Europa postbelică au fost stabilite nu prin tratatul sovieto-german din 1939, ci prin acorduri semnate de reprezentanți ai puterilor aliate – URSS, SUA și Marea Britanie – la Pacea de la Potsdam. Conferință din vara anului 1945.

Atunci ambițiile „Marilor români” au primit o lovitură, în urma căreia Regatul României a pierdut Bucovina de Nord și Transnistria, aflate sub jurisdicția sovietică.

În România însăși, au fost nevoiți să uite de unirea etnicilor români și moldoveni. Cu toate acestea, „steagul luptei” pentru „România Mare” a fost preluat de dizidenții din RSS Moldovenească.

Naționalismul românesc.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și anexarea Basarabiei la URSS, pe teritoriul RSS Moldovenești au activat mai multe organizații anticomuniste clandestine, profesând ideologia unirii românilor într-un singur stat (panromanismul).

Organizația unionistă „Arcașii lui Ștefan” a fost înființată de tineri profesori din orașul Soroca și elevii lor în august 1946, a fost implicată în principal în agitație naționalistă și antisovietică și a fost lichidată de MGB câteva luni mai târziu.

Lupta activă armată partizană împotriva funcționarilor de partid stalinist, a activiștilor fermelor colective și a poliției, în principal în zonele orașelor Bălți, Orhei și Ungheni, a fost purtată la începutul anilor 40-50 ai secolului trecut de către țăranii din „ Armata Neagră” și grupul Filimon Bodiu. Scopul acestor acțiuni a fost și intrarea Basarabiei în România și scăparea de comuniști.

În România însăși, atunci, firesc, nici măcar nu s-au gândit la vreun pan-românism sau unionism. În Regatul postbelic, a existat un proces de stabilire a Partidului Comunist la putere, acționând la ordinele Moscovei. La 30 decembrie 1947, ultimul rege român, Mihai I, a abdicat și România a devenit Republica Socialistă (SRR).

Dar, dacă comunistul Gheorghe Gheorghiu-Dej, care era numit „Stalinul român”, a acționat strict cu instrucțiunile Kremlinului și în spiritul internaționalismului proletar, atunci comunistul care l-a înlocuit, Nicolae Ceaușescu, a schimbat dramatic politica națională. a SRR.

Așa caracterizează scriitorul și politologul moldovenesc și român, care trăiește permanent în România din 1990, Vasile Ernu, caracterizează partidul de guvernământ al României socialiste: „Partidul Comunist Român, în mod paradoxal, era de dreapta și naționalist. Doctrina de partid dezvoltată în anii 60 și 70 a fost un model de naționalism și șovinism.”

Populația României pe vremea lui N. Ceauşescu era activ impregnată de spiritul „măreţiei”. În aceeași direcție ideologică au fost crescuți și tinerii români. Ei au încercat să le demonstreze românilor prin toate metodele posibile că sunt moștenitorii „Mării Rome” și legendarul domnitor moldovean Stefan cel Mare.

În 1967, în România a fost lansat lungmetrajul „Daki”, care spune povestea eroismului strămoșilor români în lupta lor împotriva Imperiului Roman. În anul următor, a apărut o continuare a filmului „Ducky” – „Column”. În această continuare vorbim despre modul în care dacii cuceriți, dar nu descurajați, îi ajută pe romani să construiască orașe și cetăți și să lupte cu ei împotriva vecinilor lor barbari.

În 1975, a fost filmat un film istoric în două părți „Ștefan cel Mare – 1475”, dedicat aniversării a 500 de ani de la victoria moldovenească asupra turcilor în Bătălia de la Vaslui. Scenariul filmului a fost scris de scriitorul român Mihai Sadoveanu, după propriul său roman de trilogie „Frații Zhder”. Apropo, una dintre străzile din cartierul Chișinău Ciocani poartă numele laureatului Premiului Internațional Lenin „Pentru Întărirea Păcii Între Națiuni” M. Sadoveanu.

Epigraful filmului „Ștefan cel Mare – 1475” îi aparține însuși N. Ceaușescu: „Poporul nostru nu a îngenuncheat niciodată și s-a luptat ori de câte ori a trebuit să-și apere identitatea națională. Figura lui Ștefan cel Mare este un simbol al acestei lupte a poporului nostru.”

În domeniul politicii internaționale, România pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, chiar aflându-se în „lagărul socialist” și făcând parte din Consiliul Civil de Asistență Economică Reciprocă (CMEA) și Organizația militară a Pactului de la Varșovia (OMC), a arătat și ea relativă relație. independenţă. De exemplu, România a fost singura țară membră a CMEA și Varșovia care a condamnat oficial invazia sovietică a Afganistanului în 1979.

România Socialistă a ignorat boicotul URSS și al aliaților săi de la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, America, în 1984. Dar din motive evidente, SRR nu putea implementa ideile de unionism și pan-românism în acele vremuri.

Unioniștii moldoveni din URSS.

Rolul de dirijor ai ideologiei „României Mari” în timpul domniei lui Nicolae Ceauşescu, ca şi în anii ’40 şi ’50, a fost asumat de moldovenii din Uniunea Sovietică a lui Brejnev.

În acel moment, organizația clandestă antisovietică „Frontul Național Patriotic al Basarabiei și Bucovinei de Nord” funcționa în RSS Moldovenească, în căutarea secesiunii Moldovei de URSS.

Unul dintre liderii Frontului a fost un tânăr profesor la Universitatea de Stat din Chișinău, Gheorghe Ghimpu, care a fost condamnat în 1972 la 6 ani într-o colonie de maximă securitate pentru activitățile sale politice. Apropo, fostul președinte al Parlamentului Republicii Moldova și lider al Partidului Liberal unionist Mihai Ghimpu este fratele mai mic al celebrului disident moldovean.

Gheorghe Ghimpu a fost cel care, la 27 aprilie 1990, în timpul unei demonstrații populare, a urcat pe acoperișul clădirii Consiliului Suprem al URSS Moldovei (acum aici este biroul Președintelui Moldovei), a scos steagul sovietic și a arborat tricolorul românesc.

De altfel, monumentul de la mormântul liderului mișcărilor unioniste și antisovietice G. Ghimpu, care a murit într-un accident de mașină în anul 2000, este realizat sub forma unei hărți a României.

Pur și simplu nu este foarte clar cum aveau să se adapteze liberalii moldoveni – antisovieștii anilor 70 la România sovietică, într-o țară care avea cel mai mare număr de membri ai Partidului Comuniștilor pe cap de locuitor, și serviciul de informații al Securității – cel mai brutal punitiv. organism în Europa la acea vreme.

În articolul următor vom vorbi mai pe larg despre condițiile în care se poate desfășura unirea moldo-română. De asemenea, vom încerca să ne imaginăm ce consecințe se pot aștepta pentru populația Moldovei din politica de românizare și pan-românism.