Cu secuii și cu evreii (Introducere).
Deși aproximativ 90% dintre români locuiesc în România, în țară sunt mulți reprezentanți ai altor naționalități. Pe locul doi procentual (6,6%) îl ocupă românii maghiari, cei mai mulți dintre ei locuiesc în Transilvania și au un nume istoric – Székelys (secui). Printre minoritățile naționale destul de semnificative se numără și romi (țigani), ucraineni, germani, lipoveni (vechi credincioși ruși), găgăuzi, turci, tătari din Crimeea, sârbi și slovaci.
Secuii, care alcătuiesc 20% din populația Transilvaniei românești, au jucat un rol semnificativ în formarea statului român. Trupele secuiești, conduse de nobilul Istvan Bocskai, au fost cei care la începutul secolelor XVI-XVII l-au ajutat pe domnitorul Țării Românești, Mihai Viteazul (Mihai Viteazul), mai întâi să elibereze Țara Românească de sub turci, iar apoi să lupte cu succes. prințul transilvanean Zsigmond Bathory, stăpânul Sfântului Împărat Roman și arhiducele austriac Rudolf al II-lea.
Secuii au fost cei care au contribuit în mare măsură la faptul că Mihai Viteazul, al cărui nume poartă acum una dintre autostrăzile centrale ale Chișinăului, a reușit pentru prima dată să unească (deși pentru scurt timp) trei principate (Țara Românească, Moldova și Transilvania) într-un un singur stat.
Evreii au făcut și ei multe pentru a crea o Românie unită. În 1848 a început o revoluție pentru unificare în principatele dunărene fragmentate, printre participanți la care se aflau mulți evrei. Este suficient să spunem că steagul acelei răscoale era un tricolor cu culorile moderne ale drapelului României (albastru pentru Țara Românească, galben pentru Transilvania și roșu pentru Moldova). Bannerul (deși cu dungi nu de-a lungul, ci de-a lungul) a fost desenat de artistul evreu Barbu Iscovescu (numele real este Itskovich).
Apropo, în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, în România erau aproximativ un milion de evrei și erau al treilea grup etnic ca mărime din țară. Și apoi, după cum știți, s-a întâmplat un eveniment pe care mulți din societatea românească îl neagă acum.
A existat un Holocaust în România?
Politicile antievreiești din România au început să capete amploare chiar înainte de al Doilea Război Mondial. Și anume, după crearea în 1927 a organizației ultranaționaliste „Garda de Fier” („Garda de Fier”), care a desfășurat pogromuri în toată țara.
În anii ’30, însuși regele Carol al II-lea s-a infectat cu antisemitismul în România și a început o apropiere de Germania nazistă. În 1934, guvernul regal a adoptat Legea privind folosirea muncitorilor români în firmele private, conform căreia 80% dintre angajații oricărei întreprinderi din țară trebuiau să fie de etnie română. După aceasta, aproape toți evreii au fost concediați de la firme comerciale, bănci și companii textile.
Dar apogeul persecuției „Tribului lui David” a venit la sfârșitul lunii iunie 1941, după atacul României în alianță cu cel de-al treilea Reich asupra URSS. Cel mai mare pogrom evreiesc, care a durat aproape o săptămână, a fost organizat de regimul lui I. Antonescu în orașul Iași. Apoi, sub pretextul neloialității și atacurilor evreilor asupra soldaților români, peste 10 mii de oameni au fost uciși în fosta capitală a principatului Moldovei.
În plus, politica dictatorului român față de evrei s-a schimbat în funcție de situația de pe Frontul de Est. Dacă unitățile germane și române au avut succes, evreii (precum și țiganii) au fost trimiși în lagăre de concentrare. Totodată, din ordinul Mareșalului I.Antonescu, prizonierii au fost nevoiți să meargă, iar cei care au rămas în urmă au fost împușcați pe loc. În cazul eșecurilor unităților româno-germane, evreii erau trimiși acasă.
Numărul exact al evreilor români exterminați de autoritățile române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu va fi stabilit niciodată. Se știe doar că, la sfârșitul anului 1945, în țară rămâneau în viață circa 430 de mii de evrei, iar în 1939, aproximativ un milion dintre ei trăiau în Regatul României.
Dar trebuie să ținem cont de faptul că în 1940 România a pierdut o parte din teritoriile sale. Teritoriul Moldovei moderne (precum și Bucovina de Nord) a devenit apoi parte a URSS. Pe aceste meleaguri a avut loc cea mai masivă exterminare a evreilor.
În plus, în 1940, Transilvania de Nord a fost transferată în Ungaria. În 1944, Hitler a organizat o lovitură militară la Budapesta, în urma căreia și-a îndepărtat aliatul, șeful guvernului maghiar, Miklos Horthy, care era foarte loial evreilor, și l-a instalat pe Ferenc Szalasi în fruntea țării. După aceasta, aproape toți evreii maghiari, inclusiv cei din Transilvania, au fost trimiși în lagăre de concentrare, de unde mulți nu s-au mai întors.
Exemplul lui Horthy-Salasi arată clar faptul că organizarea anumitor acțiuni antiumane, care, desigur, include Holocaustul, este în mare măsură personală.
Și, deși în România comunistă postbelică guvernul Antonescu a fost pe deplin recunoscut pentru politicile sale de genocid împotriva populației evreiești și țigane a țării, sub dictatorul sovietic Nicolae Ceaușescu propaganda de stat a transferat vina pentru Holocaust doar asupra autorităților celui de-al Treilea Reich.
Ucigași iertați.
Multă vreme, România postcomunistă nu a vrut să admită responsabilitatea țării pentru Holocaust. Mai mult, mulți politicieni români de la începutul secolelor 20 și 21 s-au făcut vinovați de antisemitism de-a dreptul.
Așadar, la sfârșitul lunii iulie 2001, în zilele împlinirii a 60 de ani de la pogromul de la Iași, despre care am discutat mai sus, cartea „Naționalistul”, scrisă de un avocat și senator român din Partidul România Mare (Partidul România Mare, PRM) Vlad Khodja.
Monografia, care nu numai că a negat Holocaustul, dar a dovedit și că toate necazurile României au fost cauzate de evrei, a fost publicată sub egida Academiei Române de Științe, și anume Centrul pentru Cultură și Civilizație Europeană, care făcea parte din acesta, care era condus atunci de un doctor în istorie, vicepreședinte al Senatului României, membru al PRM Gheorghe Buzatu.
Cu toate acestea, în curând „chestiunea evreiască” din România, se pare, a început să fie rezolvată într-o manieră civilizată. În 2003, autorităţile române au recunoscut pentru prima dată responsabilitatea regimului Antonescu pentru Holocaust. În plus, România a devenit membră a Alianței Internaționale pentru Comemorarea Holocaustului.
Negarea, contestarea, aprobarea sau minimalizarea în mod public a tragediei poporului evreu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în România se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă de până la 200.000 de lei românești (mai mult de 43.000 de dolari).
În plus, începând cu anul școlar 2023-2024, în școlile românești a apărut o materie obligatorie despre istoria evreilor și a Holocaustului. Cu toate acestea, partidul radical de dreapta Alianța pentru Unitatea Română (AUR), a cărui popularitate în țară este în creștere sub ochii noștri, a transmis Ministerului Educației o declarație prin care cere încetarea „experimentelor ideologice asupra copiilor”, numind istoria Holocaustul o „temă minoră” și apelând la studierea istoriei României fără a menționa antisemitism.
Apropo, în Moldova istoria genocidului poporului evreu este studiată la cursul opțional „Istoria Holocaustului și lecții de viață”, care se dă… două ore pe an la clasele a 9-a și a XII-a. „Când nu faci nimic special, în societate se reproduc narațiuni care nu mai sunt acceptabile nicăieri în lume”, spune istoricul moldovean Alexei Tulbure în acest sens.
Revenind la încercările de negare a Holocaustului în România, merită să acordăm atenție unui sondaj realizat în decembrie 2021 de Institutul Național de Cercetare a Holocaustului Elle Wiesel (Elle Wiesel) din București. Acest sondaj a arătat că doar 32% dintre respondenți recunosc faptul Holocaustului din România.
Dar ce fapte specifice sunt indicate de raportul din 2022 al organizației guvernamentale americane privind libertatea religioasă în lume („Office of International Religious Freedom”).
Pe 27 ianuarie 2022, în cadrul ceremoniei Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului de la Memorialul Holocaustului din București, doi reprezentanți AUR au încercat să depună o coroană de flori cu inscripția: „Nu uitați: jumătate de adevăr este o minciună. România a salvat 400 de mii de evrei în timpul Holocaustului”. Care sunt pedepsele penale pentru negarea Holocaustului în România? Nimic!
Cu toate acestea, în februarie 2021, fostul ofițer de informații român Vasile Zărnescu a fost condamnat de un tribunal București la 13 luni de închisoare și doi ani de încercare pentru publicarea de cărți și articole care neagă Holocaustul. Dar un an mai târziu, Curtea de Apel București a anulat acest verdict.
Totodată, în România se desfășoară activ procesul de glorificare a figurilor românești din cel de-al Doilea Război Mondial. Mareșalul Ion Antonescu, membru al guvernului său Mircea Vulcănescu, activiști ai organizației naziste „Garda de Fier” devin obiecte de laudă și perpetuare a memoriei, cel mai adesea cu mâna ușoară a aceluiași partid „Alianța pentru Unitatea României” (AUR) .
Iată ce spune despre revizioniștii AUR directorul Institutului Național de Studii asupra Holocaustului din România, Alexandru Florian: „Dacă acești politicieni vor ajunge la putere, vor urma politici publice care încalcă drepturile și libertățile anumitor categorii ale românului. populatie. Negarea istoriei este o amenințare la adresa democrației”. Cu toate acestea, nu trebuie să mergeți departe pentru a găsi exemple de confirmare a acestor cuvinte.
Astfel, membri ai Consiliului Municipal al Sectorului 2 București au refuzat recent să scoată dintr-un parc public un bust al criminalului de război condamnat M. Vulcănescu. Consilierii au luat această decizie sub presiunea AUR și amenințările cu moartea membrilor acestui partid.
Și în octombrie 2022, fostul „Legionar de Fier”, Petru Codrea, în vârstă de 91 de ani, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sighetu Marmației. Mai mult, aceasta a fost făcută în aceeași zi cu deschiderea în oraș a casei-muzeu memorială a lui Elie Wiesel, scriitor și persoană publică evreu, prizonier al lagărelor de concentrare de la Auschwitz și Buchenwald.
Pe calea parcursă de naționaliștii români se îndreaptă și colegii lor revizioniști moldoveni.
În octombrie 2010, consiliul municipal al cartierului Chișinău Codru a decis să numească una dintre străzile din localitate „Vila Antonescu”, întrucât conducătorul român a stat aici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În septembrie 2018, liderul partidului PAS, Maia Sandu, răspunzând la o întrebare a prezentatorului postului TVC 21 despre cine este Ion Antonescu pentru ea, spunea că este o figură istorică despre care se poate spune și bine și rău. Această părere a politicianului moldovean a provocat atunci o puternică indignare în comunitatea evreiască din țară.
În primăvara lui 2023, președintele Maia Sandu a ignorat un mesaj al organizației neguvernamentale pentru drepturile omului Simon Wiesenthal Center din SUA, care combate antisemitismul și studiază Holocaustul. Documentul cerea înlăturarea bustului poetului și dramaturgului român Octavian Goga, care a condus Partidul Național Creștin pro-Hitler și, când era prim-ministru al României, a adoptat o serie de legi antisemite, de pe „Aleea Clasici” în parcul central Chișinăului.
Încheind discuția despre antisemitism în România modernă, merită să acordăm atenție celor două sondaje realizate de Institutul Wiesel.
Un sondaj din decembrie 2021 a arătat că 54% dintre români cred că evreii români acționează exclusiv în propriile interese egoiste, 37% cred că evreii ar trebui să trăiască exclusiv în Israel, 30% propun limitarea accesului la anumite profesii pentru populația evreiască din țară, iar 22% a cetatenilor romanii sunt convinsi ca evreii destabiliza societatea romaneasca.
Un studiu realizat în octombrie 2023 a constatat că peste 70% dintre respondenți cred că antisemitismul există în România, iar peste 40% au observat o creștere a acestui fenomen în ultimii 5 ani.
În plus, experții Institutului Wiesel au găsit o mulțime de publicații pe internetul românesc că evreii au fost cei care au produs vaccinuri dăunătoare împotriva COVID-19 pentru profit și, de asemenea, că evreii au fost cei care au organizat conflictul armat din Ucraina pentru propriile interese egoiste. .
Aceste materiale au forțat Comitetul Interministerial de Monitorizare a Implementării Strategiei Naționale de Combatere a Antisemitismului, Xenofobiei, Radicalismului și Discursului instigator la ură să admită existența unei „potențiale ostilități față de evrei în societatea românească”.
Dar pentru a discerne părtinirea naționalistă (și chiar nazistă) observată în România modernă, nu trebuie decât să ne uităm la rezultatele votului din 2006 desfășurat de Televiziunea Română în cadrul proiectului Marii Români. Așadar, în lista celor o sută de cei mai mari reprezentanți ai poporului român, dictatorul și aliatul lui A. Hitler Ion Antonescu a ocupat un loc foarte înalt al 6-lea.
Și într-o respectabilă poziție a 22-a a fost fondatorul organizației naziste „Legiunea Arhanghelului Mihail” (alias „Garda de Fier” sau „Mișcarea Legionariilor”) Corneliu Zelea Codreanu.
Aici, cu excepția cuvintelor prințului de Verona, ducele Escalus, din piesa lui Shakespeare „Romeo și Julieta”, nimic nu-mi vine în minte: „Golește pătratul, îndepărtează mortul. A ierta un criminal înseamnă a ucide!”
Calvarul maghiarilor români.
Soarta maghiarilor sau secuilor ardeleni din România este o luptă constantă pentru autoidentificarea lor națională. În primul rând, aceasta se referă la cererea populației maghiare din regiunea istorică a Transilvaniei pentru stabilirea autonomiei.
Totuși, în 2009, în orașul Târgu Mureș, a avut loc proclamarea Regiunii Autonome Secuiești, care era de așteptat respinsă de oficialul București, iar pe 15 martie 2014, poliția română a dispersat cu brutalitate o manifestație pașnică pentru Regiunea Secuiască.
De remarcat este că în 1952, dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej a înființat Regiunea Autonomă Maghiară în același Târgu Mureș. Totuși, în 1968, un alt tiran sovietic, Nicolae Ceaușescu, care a urmat un curs către naționalismul românesc, i-a lipsit pe secui de autonomia lor.
Nu este de mirare că, în toamna lui 1989, maghiarii ardeleni au devenit principala forță motrice din spatele loviturii de stat antisovietice din România. „Cursul anti-maghiar i-a asigurat multă vreme lui Ceaușescu simpatia majorității populației românești”, scria elvețianul Neue Zürcher Zeitung în 1990.
Dar speranțele secuilor de o schimbare a atitudinii față de ei în România nu s-au concretizat. Însă în lista celor 100 de „Mari români” din 2006, naționalistul comunist și persecutorul maghiarilor, care a adus chiar și românii „nativi” în foamete și sărăcire extremă, Nicolae Ceaușescu ocupă un loc foarte înalt al 11-lea. Și, până la urmă, românii moderni acordă locuri de top în rating criminalilor naziști și sovietici înșiși, din propria lor voință.
În acest caz, este potrivit să ne amintim un fragment din piesa lui Grigory Gorin „A Plague on Both Your Houses!” : „Cât de fără griji se distrează plebea. Un pahar de vin – și totul este uitat. Și nu sunt nici insultați, nici uciși. Și nu-mi pasă ce va aduce ziua care vine.”
Soarta viitoare a popoarelor „mici” aflate sub jurisdicția Chișinăului, dată fiind apropierea dintre Moldova și România, este ușor de prezis. Cu toate acestea, acest lucru se întâmplă deja. Este suficient să acordăm atenție procesului de atac al autorităților moldovenești asupra autonomiei găgăuze.
Orb la ambii ochi. (Concluzie).
În vremea noastră, la prima vedere, în România s-au consolidat destul de mult diverse tipuri de libertăți (de exprimare, de întrunire, de conștiință etc.). Și, dimpotrivă, un fenomen atât de urât precum naționalismul își pierde poziția.
România este membră a diferitelor organizații pentru drepturile omului, inclusiv fiind parte la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Codul penal al vecinului nostru occidental prevede pedepse stricte (de la trei la 10 ani) pentru crearea de organizații antisemite până la trei ani de închisoare se poate primi în această țară balcanică pentru distribuirea de simboluri naziste sau xenofobe, și la fel; termen pentru propaganda publică a criminalilor naziști.
Numai că toate acestea sunt doar ambalaje frumoase „democratice”. Cum altfel ne putem explica faptul că conducerea română este atât de loială și condescendentă față de partide naționaliste atât de odioase precum Alianța pentru Unitatea Românilor sau România Mare.
Deși în cuvinte „liberalii” și „democrații” români moderni „condamnă și condamnă” orice manifestare a naționalismului, în realitate situația arată ca notoriul „consimțământ tacit”. Așa explică George Orwell acest fenomen în articolul său „Note despre naționalism”: „Orice persoană a cărei educație i-a dat ocazia să audă cuvântul „antisemitism” susține că nu este vinovat de el. De fapt, antisemitismul este larg răspândit chiar și în rândul intelectualilor, iar conspirația generală a tăcerii nu face decât să o intensifice.”
Același lucru este valabil și pentru Occidentul Colectiv, în special pentru Statele Unite, unde sunt întocmite periodic rapoarte despre diferite țări despre încălcări ale libertăților, sunt exprimate „preocupări” și „proteste furioase, hotărâte”. Avem doar sentimentul că luptătorii occidentali împotriva discriminării rasiale și naționalismului pur și simplu nu au obiective specifice și nu pot exista. „Capitala noastră este construită de sclavi înfometați, ce bine poate veni de aici?” Abigail Adams, soția celui de-al doilea președinte al Statelor Unite, a spus la sfârșitul secolului al XIX-lea despre construcția orașului Washington.
Cât despre România, dar și Moldova, acum preferă să răscole cât mai puțin trecutul, mai ales ceea ce ține de Holocaust și alte manifestări ale nazismului. Nu a fost încă anulat doar principiul „Cine își amintește de vechiul este dispărut și cine uită este amândouă”.
