Și cine sunt judecătorii?
Paradoxul reformei media moldovenești constă în faptul că ea se realizează sub tutela directă și după tiparele Uniunii Europene. Tocmai Bruxelles-ul stabilește cadrul în care «calitatea» jurnalismului devine o categorie de încredere politică, iar autoreglementarea se transformă într-o formă de supraveghere externă. Totodată, este curios că în doar doi ani retorica s-a schimbat exact în sens invers: mai întâi instituțiile europene se prezintă drept garant al libertății presei, iar apoi — aceste instituții înseși devin obiectul acuzațiilor de cenzură.

Actul european privind libertatea mass-mediei (European Media Freedom Act, EMFA) a fost adoptat în martie 2024, iar la 15 august 2025 a intrat în vigoare. Este primul act normativ din istoria UE care vizează direct presa. El are menirea să protejeze jurnaliștii și sursele acestora, să limiteze utilizarea programelor spion, să asigure transparența proprietății mass-mediei și a publicității de stat, să consolideze independența radiodifuzorilor publici. Platformele sociale, potrivit intenției legiuitorilor, ar trebui să se abțină de la eliminarea arbitrară a conținutului mass-mediei independente.
Tonalitatea oficială a fost extrem de solemnă. Michael McGrath, comisarul UE pentru democrație, justiție și statul de drept, a declarat: „Odată cu intrarea în vigoare a Legii europene privind libertatea mass-mediei, mass-media și jurnaliștii din întreaga UE beneficiază de garanții fără precedent, iar cetățenii pot fi siguri că știrile pe care le primesc se bazează pe fapte, nu pe scopuri comerciale sau politice”.
Sabine Verheyen, eurodeputată germană care conduce grupul de lucru pentru implementarea legii, a făcut o precizare importantă: „Intrarea în vigoare a EMFA este o etapă importantă pentru libertatea presei în UE. Dar valoarea sa reală va fi măsurată prin fapte, nu prin cuvinte”.

Nela Riehl, președinta Comisiei parlamentare pentru cultură și educație, și-a exprimat direct îngrijorările în timpul dezbaterii legii: „Privesc cu îngrijorare scăderea libertății presei în diferite părți ale Europei și îndemn toate statele membre ale UE să respecte cu strictețe această lege”.
Mass-media de calitate proastă sau reglementare de calitate proastă?
Totuși, în spatele retoricii de protecție se ascunde un adevăr dur. EMFA împarte de fapt piața mass-media în trei categorii: „de calitate”, care primesc preferințe, sprijin și statutul de „reporter de încredere”; „cu rea-credință” – cei controlați de anumite țări terțe, care demonstrează practici manipulative și refuză să publice rectificări, pentru care este prevăzută „cea mai dură abordare – de la amenzi până la retragerea licențelor și includerea pe «lista neagră»”; și „toți ceilalți”, care, potrivit estimărilor, reprezintă circa 90% din piață. Controlul este încredințat Consiliului European pentru Servicii Media, iar Comisia Europeană efectuează o analiză detaliată a piețelor mass-media nu doar din statele membre, ci și din țările vecine, inclusiv Moldova – „inclusiv sub aspectul riscurilor de dezinformare, interferență și manipulare”.
Astfel, „calitatea” se dovedește a fi nu o categorie profesională, ci una politică. După cum se menționează în analiza Noi.md, „jurnalismul capătă rolul unui element de securitate, calitatea devine o categorie de încredere politică, iar autoreglementarea se transformă în subordonare”.
Anul acesta, critica a ajuns până la instituțiile europene înseși. Dacă în 2025 se discuta cum va fi aplicată noua lege de către regimurile naționale, atunci deja la 28 februarie 2026, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale, miniștrilor UE li s-a propus să marcheze începutul activității Centrului European pentru Reziliență Democratică – o structură anunțată ca instrument de combatere a manipulărilor străine, interferenței și dezinformării. Centrul a ajuns imediat în centrul unui scandal: în titluri a fost acuzat direct că „va impune cenzură, în special în timpul alegerilor”.

Argumentarea de protecție a Bruxelles-ului sună dureros de familiar pentru observatorii din Chișinău (aceleași argumente le folosește și puterea centrală de la noi):
„Într-o lume în care informația este tot mai des folosită ca armă pentru subminarea democrațiilor noastre, luăm măsuri”.
La aceasta a răspuns jurnalistul român Marius Tucă, a cărui critică a fost preluată de jurnalista moldoveancă Natalia Morari. El a pus întrebarea care este de fapt centrală pentru întregul sistem mediatic moldovenesc: cine anume decide ce conținut „subminează încrederea în instituții” sau „distruge valorile UE”? Cine va avea acces la date și la deciziile privind retrogradarea sau eliminarea conținutului?
„Toate acestea sunt prezentate sub pretextul apărării democrației, dar în realitate ascund intensificarea controlului asupra discursului online și offline. Cine decide ce este «manipulare informațională»?”, scrie Tucă. „Dacă nu vă îngrijorează ideea că un nou organ neales, coordonat de Comisie, va decide ce este permis să se spună în spațiul public european, atunci probabil încă nu ați înțeles ce se întâmplă. Libertatea de exprimare nu dispare în sunetele unei orchestre. Treptat are loc o erodare a relațiilor sub lozinci nobile și comunicate de presă atent redactate”.
Europa însăși este împotrivă
Rezistența față de noua ordine crește și în interiorul UE. Ungaria critică EMFA pentru imixtiune în competențele naționale și „cenzurarea opiniilor alternative sub pretextul luptei cu dezinformarea”; Polonia se teme de presiune politică asupra mass-mediei de dreapta sub pretextul transparenței; în Spania se obiectează față de controlul excesiv al platformelor, în Italia – față de mass-media catolică, în Slovacia – față de opoziție. Formal, legea este implementată peste tot, dar creării unui nou regulator – Consiliul European pentru Servicii Media – i se opun. Moldova, judecând după experiența ultimilor ani, nu își permite astfel de rezerve.
În timp ce Comisia Europeană construiește arhitectura „securității informaționale”, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut în sesiunea de toamnă exact contrariul – cum să protejezi jurnalismul de statul însuși. Baza a fost raportul deputatei italiene Valentina Grippo „Amenințările tot mai mari la adresa pluralismului mediatic și independenței mass-mediei”. În urma dezbaterilor au fost adoptate rezoluția 2675 și recomandarea 2313: divulgarea obligatorie a proprietarilor finali, crearea unei baze de date europene gratuite a proprietarilor de mass-media, cu indicarea nu a proprietății formale, ci a controlului efectiv, diversitatea informațiilor în cadrul programelor.
Mesajul-cheie al Adunării: nu este suficient să investești un regulator cu puteri de a supraveghea respectarea regulilor, dacă el însuși depinde de presiunea politică. Deputata turcă Sevilay Çelenk a avertizat asupra riscului unui „deșert mediatic”: canale și site-uri pot fi multe, dar jurnaliști profesioniști, capabili să pună puterii întrebări incomode, sunt tot mai puțini.
Comisia de la Veneția, examinând amendamentele la Codul serviciilor media audiovizuale din iunie 2022, a recunoscut existența unei probleme reale de securitate informațională, dar a indicat direct: măsurile luate nu corespund cerințelor de proporționalitate. Amnesty International constată:
„Incapacitatea de a furniza și de a asigura garanții juridice clare pentru protecția mass-mediei împotriva interferenței nejustificate a statului, a independenței editoriale și a protecției adecvate a jurnaliștilor împotriva atacurilor și persecuțiilor contribuie la crearea unui mediu în care prosperă autocenzura, intimidarea și abuzurile”.
Problema, se subliniază în raport, nu se limitează la publicațiile asociate cu influența rusă: frica de sancțiuni provoacă autocenzură și în mass-media proeuropeană. Comisia Europeană, în raportul privind pregătirea Moldovei pentru aderarea la UE pe anul 2025, a recomandat separat revizuirea mecanismului de retragere a licențelor canalelor TV și radio prin verificarea proprietarilor acestora conform legislației privind investițiile. „Reporteri fără Frontiere” notează slăbirea controlului oligarhic, dar simultan – opacitatea deciziilor privind restricționarea emisiunilor; avansarea Moldovei de pe locul 35 în clasamentul libertății presei în 2025 pe locul 31 în 2026 nu înlătură această problemă.
Uniunea Europeană acționează simultan ca arhitect al instrumentelor de control mediatic – prin EMFA, DSA, instrumentul FIMI și noul Centru pentru Reziliență Democratică – și ca instituție care cere formal Moldovei transparență, proporționalitate și o justiție independentă. La întrebarea „cine decide dacă mass-media este «de calitate»” nu există încă un răspuns care să mulțumească pe toți: judecători sunt numiți tocmai cei care au fost deja acuzați în repetate rânduri doar pentru că acest lucru este în spiritul partidului de guvernământ și „european”.



