08.10.2026
Tema întrunirii de la Chișinău suna la fel ca și studiul realizat de specialiștii germani – „Salariul de existență orientat social și salariul decent”.
Ideea principală a autorilor este că în Republica Moldova metodologia de calcul a minimului de existență nu a fost revizuită semnificativ din 2013. Totuși, între timp, structura consumului, prețurile, condițiile de locuit și accesul populației la bunuri, servicii și tehnologii s-au schimbat considerabil. (Cine ar fi crezut!) Studiul analizează limitările metodologiei existente și propune conceptul de „salariu de existență orientat social”.
Noua abordare pornește de la așa-numitul „coș normativ”, în care sunt clar definite și evaluate nu doar produsele alimentare, ci și bunurile nealimentare și serviciile necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază și asigurarea unui nivel minim de activitate socială.
În ceea ce privește actualul coș de produse, nici acesta nu mai reflectă suficient schimbările în structura rației umane. Studiul propune reducerea cantității de pâine, făină și cartofi și creșterea consumului unor produse din carne și lactate, precum și a fructelor și pomușoarelor.
Deci, ce rezultă? În prezent, setul de produse pe care și-l poate permite un adult moldovean cu salariul minim arată ca în cântecul chinezesc de acum 60 de ani: „De îndată ce soarele răsare peste râul Huang He, țăranii pleacă la câmp. Și o ceșcuță de orez și portretul lui Mao le duc cu ei la muncă”.
Prin urmare, autorii studiului propun să se modifice metodologia de calcul adoptată acum în Republica Moldova, conform căreia salariul minim constituie 5 500 de lei, ceea ce „este evident insuficient chiar și pentru acoperirea nevoilor minime ale unui lucrător adult”, și insistă asupra majorării acestei sume cu aproximativ… 60 de lei.
Materialul intitulat „Salariul de existență orientat social și salariul decent” abordează, de asemenea, și condițiile „nealimentare” de existență ale cetățenilor Republicii Moldova. În special, se menționează că gospodăriile rurale moldovenești au în medie case mai spațioase, dar un acces mult mai redus la apă, canalizare, încălzire modernă, gaze naturale și internet. De exemplu, 83% din gospodăriile urbane sunt conectate la canalizarea publică, în timp ce în mediul rural acest indicator constituie doar 4,4%.
Și acest lucru, recunoașteți, este ciudat. Având în vedere numărul enorm de comunicate pompoase despre organizarea (cu ajutorul Uniunii Europene, desigur) ici și colo a unor noi sisteme de apeduct și canalizare pentru mediul rural moldovenesc. În ceea ce privește încălzirea locuințelor, prețurile brusc majorate la resursele energetice fac mai degrabă ca lipsa încălzirii centrale în Republica Moldova să fie un avantaj, decât un dezavantaj.
Pe lângă discutarea costului real al „unei vieți decente” în Republica Moldova, participanții la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Muncii Decente au discutat despre decalajul dintre cheltuielile necesare și veniturile populației, precum și despre responsabilitatea statului, angajatorilor și partenerilor sociali pentru reducerea acestui decalaj. De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost abordată interconexiunea dintre salariu, standardele sociale și calea europeană de dezvoltare a Republicii Moldova.
„Pe calea europeană de dezvoltare a Republicii Moldova, politica în domeniul salariilor trebuie să asigure un nivel de trai adecvat pentru lucrători și familiile lor, în conformitate cu standardele internaționale. Integrarea europeană este pentru oameni și despre oameni, iar dezvoltarea economică bazată pe salarii mici rămâne un proces fragil”, a remarcat președintele confederației sindicatelor moldovenești, Igor Zubcu.
Studiul german despre salarii în Republica Moldova insistă, în general, asupra faptului că minimul de existență nu trebuie limitat la asigurarea cu produse alimentare și un consum suficient de calorii. Veniturile sunt obligate să le permită oamenilor să trăiască, nu doar să existe, inclusiv să participe la viața socială, culturală și politică.
În ceea ce privește calculele privind salariul necesar moldovenilor pentru un nivel de trai decent, autorii germani îl estimează la aproximativ 34 de mii de lei (1,7 mii de euro) lunar pentru un lucrător adult. Această cifră demonstrează elocvent amploarea crizei costului vieții în Republica Moldova, deoarece această sumă depășește cu mult veniturile majorității moldovenilor și este de aproape două ori mai mare decât salariul mediu din sectorul real al economiei.
Prin urmare, reprezentantul Fundației Friedrich Ebert în Ucraina și Republica Moldova, Felix Hett, este convins că Republica Moldova trebuie să-și schimbe paradigma de dezvoltare: de la costuri mici și salarii mici la calitate, valoare adăugată și locuri de muncă decente. „Acesta este simultan o promisiune și una dintre principalele sarcini pe calea aderării la Uniunea Europeană”, a declarat specialistul german.
Dar cu basme despre „fericirea europeană” populația Republicii Moldova nu poate fi făcută sătulă și mulțumită. Și este evident că cetățenilor țării nu le va ajuta nimeni în afară de ei înșiși, „nici dumnezeu, nici țar, nici erou”. De aceea, liderii sindicali ai lucrătorilor moldoveni îi scot uneori pe aceștia la acțiuni de protest. De exemplu, Sindicatul lucrătorilor din sfera educației a anunțat organizarea pentru 1 septembrie a unui protest național al profesorilor, nemulțumiți de existența lor mizerabilă. În plus, cadrele didactice intenționau să facă grevă toată prima lună de toamnă. Iar Sindicatul a amenințat că de la 1 octombrie va declara stare de urgență în sfera educației și pentru 5 octombrie, de Ziua Mondială a Profesorului, a planificat organizarea unei acțiuni sindicale naționale de amploare și boicotarea evenimentelor oficiale.
Totuși, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Șefii sindicatelor s-au înțeles cu conducerea țării, care le-a aruncat pedagogilor un os sub forma unei plăți unice de 4 mii de lei, și au fost de acord să îndure până la „vremuri europene mai bune”. Desigur, să lupți cu conducători incompetenți și corupți care au uzurpat puterea, „să obții eliberarea cu propria mână” este mult mai dificil decât să organizezi întruniri și să discuți cu europenii despre „salariul decent”.
